Enrique Villagrasa González (Burbáguena, Teruel, 1957). Poeta, periodista y crítico literario: ha publicado más de veinte poemarios, como Línea de luz, La ofrenda, Sílaba del anochecer, Memoria impenitente o Límite infinito. Su última publicación es Palabra y memoria (2012). Ha sido traducido al inglés, ruso, francés, italiano y árabe. Ahora nos ofrece dos textos inéditos que, desde Crear en Salamanca, hemos solicitado se traduzcan al chino, rumano, croata y portugués. Agradecemos al poeta por sus textos originales, y a Huaping Han, Elena Liliana Popescu, Zeljka Lovrencic y João Rasteiro, por las traducciones hechas para esta ocasión.

 

 

 

 

En el quehacer demiurgo

 

La única poesía es el silencio

                                                 revelador,

el espacio ignoto y el tiempo

                                                suspendido.

 

Nada hay imposible:

caminarás sobre los signos.

 

El verso deviene en llama

cegadora y mortífera.

 

He ahí el poema:

manifestación pura.

Hechizo y magia del lenguaje.

 

Verso: palabra y memoria.

Sentir primero y último.

 

Voz y gesto de lo todavía por decir,

que como afilado cuchillo de cocina

abre tu piel, poeta;

                                y rasgará la tuya lector.

 

 

 

En el poema

 

La memoria del verso

es la voz de la poesía.

A ella le es dada la palabra.

 

Oculta el espejo su mirada

y descubre la fascinación

del enigma.

 

El poeta es expulsado

por su escritura.

No teme a Platón.

 

 

 

 

 

Poemas traducidos al chino por Huaping Han

 

 

忙碌中的造物主

 

唯一的诗，寂静

揭示者，

空间，无知的；时间

被悬挂着。

 

没有什么不可能的：

你将在征兆上行走。

 

诗节，变成了火焰

破灭者和毁灭者。

 

这就是诗歌：

纯粹的展示。

语言的魅力与魔力。

 

诗节：语言与记忆。

首先感觉到的，最后感觉到的。

 

为表达的声音和表情，

就像厨房里锋利的刀子

剥开你的皮，诗人

                 撕扯你的皮，读者。

 

 

 

在诗中

 

诗节的记忆

是诗歌的声音。

语言被赋予给了它。

 

镜子遮掩了他的视线

他去发现那个迷的

魔力。

 

因为诗，

诗人而被排斥。

他，不畏惧柏拉图。

 

 

 

 

 

Poemas traducidos al rumano por Elena Liliana Popescu

 

 

În activitatea demiurgică

 

Unica poezie este tăcerea

                                       revelatoare,

spaţiul neştiut şi timpul

                                    suspendat.

 

Nimic nu este imposibil:

vei merge după semne.

 

Versul devine flacără

orbitoare şi letală.

 

Iată aici poemul:

manifestare pură.

Vrajă şi magie a limbajului.

 

Vers: cuvânt şi amintire.

Primă şi ultimă simţire.

 

Voce şi gest ale celor încă nespuse

care ca un cuţit ascuţit de bucătărie

îţi deschid pielea, poetule;

                        şi o vor sfâşia pe a ta, cititorule.

 

 

În poem

 

Amintirea versului

este vocea poeziei.

Ei îi este dat cuvântul.

 

Oglinda îi ascunde privirea

şi descoperă fascinaţia

enigmei.

 

Poetul este expulzat

pentru scrierile sale.

Nu se teme de Platon.

 

 

 

 

 

Poemas traducidos al croata por Željka Lovrenčić

 

 

Stvarajući

 

Poezija – to su samo tišina

otkrivenja

nepoznati prostor i nepostojeće vrijeme.

 

Ništa nije nemoguće:

nadvladat ćeš sudbinu.

 

Stih nastaje u zasljepljujućem i

smrtonosnom žaru.

 

I evo pjesme:

čista objava.

Čarolija i magija jezika.

 

Stih: riječ i pamćenje.

Osjetiti prvo i posljednje.

 

Glas koji kaže ono što se ima za reći,

kao oštar kuhinjski nož

reže tvoju kožu, pjesniče

i dere tvoju, čitatelju.

 

 

 

U pjesmi

 

Pamćenje stiha

glas je poezije.

Njoj je dana riječ.

 

Zrcalo skriva njezin pogled

i  otkriva neodoljivost

zagonetke.

 

Pjesnik je

Izbačen

zbog svojega pisanja.

Ne boji se Platona. 

 

 

 

 

 

Poemas traducidos al portugués por João Rasteiro

 

 

 

Na tarefa de demiurgo

 

 

A única poesia é o silêncio

                                            revelador,

o espaço oculto e o tempo

                                            suspenso.

 

Nada é impossível:

caminharás sobre os sígnos.

 

O verso torna-se chama

cega e mortífera.

 

Eis o poema:

Revelação pura.

Encantamento e magia da linguagem.

 

Verso: palavra e memória.

O promordial e último sentimento.

 

Voz e gesto do que está por dizer,

que como aguçada faca de cozinha

abre a tua pele, poeta;

                                    e rasgará a tua leitor.

 

 

 

No poema

 

A memória do verso

é a voz da poesia.

A ela é concedida a palavra.

 

Oculta o espelho o seu olhar

e descobre a fascinação

do enigma.

 

O poeta é expulso

pela sua escrita.

Não teme Platão.