Este pasado jueves, 26 de septiembre, Día de las Lenguas Habladas en Europa, se presentó en la Universidad de Bucarest el último libro de la reconocida poeta rumana Elena Liliana Popescu (Turnu Mãgurele, 1948), titulado “Tres poemas en Europa”, el mismo que consta de tres poemas traducidos a 41 lenguas europeas. Es un evidente homenaje al que fuera su marido, el matemático Nicolae Popescu, fallecido en 2010, y quien tenía la idea de publicar un libro que albergara todos los idiomas de Europa.

Aquí enlace con la página de la Universidad de Bucarest, informando del acto:

 http://media.unibuc.ro/comunicate-presa/poeme-de-elena-liliana-popescu-in-editii-multilingve-lansare-de-carte-la-universitatea-din-bucuresti

Y aquí enlace para ver los datos de los reconocimientos y de los más de treinta libros publicados por la poeta rumana; también de sus traducciones al inglés, chino, español, portugués o español. Ella misma ha traducido al rumano la obra de más de noventa autores clásicos y contemporáneos, bien  poetas y narradores: http://www.elena-liliana-popescu.ro.

 

Ella pidió el epílogo de esta obra a su amigo Alfredo Pérez Alencart. Aquí el texto original y su versión al rumano:

 Elena Liliana Popescu

 

MAGNO EPICEDIO PARA NICOLAE

 

La buena Poesía es pobre, pero es Eterna. Y eso lo sabe (y lo siente en las entrañas) Elena Liliana Popescu, poeta rumana con preclara vocación universal. Si en otras ocasiones su propia obra lírica ha sido vertida a lenguas lejanas, en esta ocasión ha querido que las tres ‘criaturas’ –que para memorar a Nicolae brotaron desde su Silencio–, tengan voz y grafía en más de cuarenta lenguas de su propia Europa. Así, el in memoriam queda irradiado con el deseo tan alto que en vida tuvo su esposo.

 

Qué decir de esta ofrenda triple. La poesía humaniza al humano, otorga mayor capacidad de asombro ante la vida y permite coexistir a diario con el Niño que todos llevamos dentro. Hay que impregnarse de ese Mensaje sin reprimir tal renacimiento. La poesía es Resurrección, es milagro, es conmoción espiritual que hace vivir más el instante que ennoblece el alma.

 

La poeta de Turnu Măgurele dialoga con aquel que está en ese otro mundo sin espejos. Y como tanto lo conoce, entiende que no es necesario tener esperanza, pues la esperanza le acompaña desde antaño, también ahora que va siendo futuro. No obstante, siempre el que está en este lado de la realidad puede tener altibajos, sentir cómo recomienza el vacío. Y por ello, el segundo poema podemos leer: “Todo está en su sitio como antes/ aunque todo ya no significa nada/ cuando se pierde en el espacio sin tiempo,/ en el tiempo sin espacio”.

 

Y es que la voz de todo genuino poeta se ensambla en el cosmos, pero se desangra en la tierra: sin tregua se estremece por los desposeídos y por los ausentes, pues ellos son quienes acopian el resto de la esperanza. La poesía es revelación de una realidad que humea próxima o distante: el poeta sierra imágenes y las deja totalmente libres para que atraviesen los ojos, los oídos y la imaginación de esos escasos cómplices que emergen por este u otros lugares del mundo. La poesía repara la existencia, gracias a Dios.

 

Por ello, Elena Liliana astilla su silencio y anota en tierra firme: “Solo una palabra, te dices,/ Solo una palabra, y te acercas/ en tu caminar al umbral insospechado/ de lo desconocido, sin que te asuste/ el pensar que eres y no eres tú,/ al momento en que puedes ser/ y eres”. Es Nicolae y escucha el epicedio.

 

La poeta va recogiendo instantes, ordenando fragmentos de una vida emparejada, sintiendo el presagio que le electriza o bien el pálpito de lo sagrado… Así va Elena Liliana Popescu, la poeta Turnu Măgurele.

 

Alfredo Pérez Alencart

Universidad de Salamanca

 

 

Nicolae y Elena Liliana , años atrás

 

MAGNO EPICEDIO PENTRU NICOLAE

 

Poezia bună este săracă, dar este Eternă. Şi asta o ştie (şi o simte în adâncul fiinţei sale) Elena Liliana Popescu, poetă română cu o briantă vocaţie universală. Dacă în alte ocazii opera sa lirică a fost tradusă în limbi îndepărtate, de data aceasta a dorit ca cei trei ‘copii’ –care pentru a-l comemora pe Nicolae au ţâşnit din Tăcerea sa– să vorbească şi să se materializeze pe hârtie în mai mult de patruzeci de limbi din propria sa Europa. Astfel, cartea in memoriam este iradiată de dorinţa elevată pe care a avut-o soţul său în timpul vieţii.

 

Ce să spun despre această triplă ofrandă. Poezia umanizează omenescul, oferă o mai mare capacitate de uimire în faţa vieţii şi îi ne permite să trăim zilnic cu Copilul pe care toţi îl purtăm în noi. Trebuie să ne impregnăm de acest Mesaj, fără a reprima o astfel de renaştere. Poezia este Înviere, este miracol, este emoţie spirituală, care ne face să trăim mai mult clipa care înnobilează sufletul.

 

Poeta din Turnu Măgurele dialoghează cu cel care este în această altă lume fără oglinzi. Şi, cum o cunoaşte atât de bine, înţelege că nu este necesar să aibă speranţă, de vreme ce speranţa o însoţeşte dintotdeauna, ca şi în prezentul ce va deveni viitor. Cu toate acestea, întotdeauna cel aflat în această parte a realităţii poate avea suişuri şi coborâşuri, simţind cum reîncepe vidul. Şi de aceea, în al doilea poem putem citi: „Totul este la locul său ca înainte/ dar totul nu mai înseamnă nimic/ când se pierde în spaţiul fără de timp/ în timpul fără de spaţiu.”

 

Căci vocea fiecărui poet autentic prinde viaţă în cosmos, dar îşi varsă sângele pe pământ: neîncetat se zbate pentru cei năpăstuiţi şi pentru cei absenţi, pentru că ei sunt cei care păstrează restul de speranţă. Poezia este revelaţia unei realităţi care fumegă aproape sau departe; poetul „taie” imagini şi le lasă în întregime libertatea de a pătrunde prin ochii, urechile şi imaginaţia acestor rari complici care se ivesc în acest loc şi în alte locuri din lume. Poezia compensează existenţa, graţie lui Dumnezeu.

 

Astfel, Elena Liliana îşi fragmentează tăcerea şi notează cu fermitate: „Doar un cuvânt, îţi spui,/ doar un cuvânt, şi te-apropii/ în drumul tău de nebănuitul pas/ spre necunoscut, fără să te sperii/ de gândul acela care eşti şi nu eşti/ tu, de clipa aceea în care poţi să fii/ şi eşti”. I se adresează lui Nicolae, ascultă această elegie.

Poeta culege momente, ordonând fragmente ale unei vieţi în doi, având presentimentul care o electrizează sau vibraţia sacrului… Aceasta este Elena Liliana Popescu, poeta născută în Turnu Măgurele.

 

Alfredo Pérez Alencart

Universitatea din Salamanca

(Traducere de Elena Liliana Popescu şi Dan Munteanu Colán)

 

 

 

 

 Poetas y académicos en la presentación del poemario

 

 

Uno de los tres poemas de Elena Liliana Popescu

 

AQUEL MOMENTO

Unas palabras, te dijiste,
solo unas palabras, y creaste
una historia entera cuyo presente
ya es ayer, igual que mañana
será solo el pasado de quien
lo dejará atrás, perdido
para siempre.
Solo una palabra, te dices,
Solo una palabra, y te acercas
en tu caminar al umbral insospechado
de lo desconocido, sin que te asuste
el pensar que eres y no eres tú,
al momento en que puedes ser
y eres.

 

 

Traducido del rumano por Joaquín Garrigós

 

Portada del poemario