Carmen Bulzan y Alfredo Pérez Alencart, con la edición rumana de la antología

 

Crear en Salamanca se complace en  publicar los poemas leídos, en rumano y español, durante la presentación de la antología bilingüe “Una sola carne  / O singură carne” (Magic Print, Onesti, 2017), poemas de Alfredo Pérez Alencart, seleccionados y traducidos al rumano por la catedrática Carmen Bulzan, reconocida traductora de Unamuno. Esta presentación, previa a la presentación oficial que se hizo en el V Festival Mundial de Poesía celebrado en Craiova, se realizó en el hotel Capitol de Bucarest.

Una sola carne – O singura carne

 

Los versos de Alencart fueron leídos en parejas: Iulia Udrea y Catalin Varje, Octavian Grecu y Mariana Iancu; Iulia Enea y Lucretia Epuran; José Ignacio Mir y Carmen Bulzan; yo mismo y Ionela Carmen Borcan, y Jacqueline Alencart y Slavia Neumorni. Finalmente, Alencart leyó otro poema acompañado por la profesora Gabriela Gîrmacea, que se desplazó desde Onesti, especialmente para el acto. También estuvo el diplomático Juan Pablo Artaza, representando a la Embajada de Perú en Rumanía.

 

REPORTAJE FOTOGRÁFICO DE DRAGOS IONITA

 

Alencart saludando a la llegada al hotel Capitol

 

 

ESPOSA DE MI ATARDECER

(POEMA INICIAL)

 

 

 

¡Pasión principal, como ninguna, dermis

con dermis, señales del destierro procurado

amándonos veintitantos septiembres, ventura

y aventura en lo tierno, inquebrantable!

 

¡Besémonos largo, esposa de mi atardecer!

El juego verdadero no es un juego: Amar,

Dios mío, es una incesante prueba cabal,

defuera hasta la vertiente de lo que no sé.

 

¿De miel el tránsito? Garra del entallado

puedo sin descanso, atentos a lo que fluye

debajo de esta piedra, ¡ah, linda mitad mía,

esposa de mi atardecer, fresca flor viva!

 

Embaracémonos de presentimientos: Creer

en el sueño y no en el circo; en el espíritu

capaz y no en feas estatuas… ¡Herejías así

de estío a estío, con el pulso real todavía!

 

¿Qué nos sigue sino el unigénito y la luz

primera? El hijo, sí, derivado de sangres

que por triple frontera se mezclaron. La Luz,

sí, barajando sus haces, convidándonoslas.

 

¡Todo nos ampara, esposa de mi atardecer!

 

 

Jacqueline Alencar recibida por Carmen Bulzan, en la recepción del Capitol

 

SOȚIE A AMIEZII MELE

(POEM INIȚIAL)

În primul rând, pasiune!, ca niciuna, epidermă

cu epidermă, semn al exilului îmblânzit,

iubindu-ne douăzeci și atâtea august-uri,

aventură și anvergură în dragoste, de neclintit!

 

Să ne sărutăm prelung, soție a amiezii mele!

Jocul adevărat nu e un joc: a Iubi,

Doamne al meu, este o probă continuă, perfectă,

dinafară până înlăuntrul sufletului meu.

 

De miere trecerea? Forța sculptorului

o am, fără odihnă, atent la ce curge

pe sub această piatră, ah, dulcea mea jumătate,

soție a amiezii mele, proaspătă floare vie!

 

Să ne însărcinăm cu presentimente: să credem

în vis și nu în circ; în spiritul

capabil și nu în statui urâte… Răzvrătește-te așa,

din vară în vară, cu pulsul încă viu!

 

Ce urmează după noi, decât urmașul și întâia

lumină? Fiul, da, născut din carnea și sângele

așezate prin Amazonia. Lumina,

da, amestecând facerile sale, oferindu-ni-le.

 

Totul ne apără, soție a amiezii mele!

 

 Ionela Carmen Borcan y Alfredo Perez Alencart

 

 

PRIVILEGIOS DEL CONFUSO

 

 

A veces confundo el mar con el amor

y braceo la noche entera

hasta agotar el agua de tu cuerpo.

 

A veces confundo el amor con las estrellas

y toda la enmelada noche me embarco

en singladuras increíbles por tu cosmos.

 

A veces confundo las estrellas con tus labios

y esa noche deliciosa, bajo las primeras

lavas, muerdo tu abierta boca para siempre.

 

A veces confundo los labios con tu cintura

y a ella me agarro con felicidad tremenda

hasta que resplandezca la noche complaciente.

 

A veces confundo la cintura con tus sentidos

que velan mis armas en apogeo, y saco

brillo a la envolvente noche de los cuerpos.

 

A veces confundo los sentidos que completan

con el eco de tu voz que se enmadeja

en la aurora boreal de mis ofrendas.

 

Tengo el privilegio de gozar de tu íntimo arrullo

para mi confusión tan deslumbrante.

 

Así estoy entre tu carne;

así estoy entre tu espíritu.

 

El autor y la traductora con los alumnos, profesores y poetas que leyeron los poemas

 

PRIVILEGIILE CONFUZIEI

 

 

Uneori confund marea cu amorul

și înot noaptea întreagă

până când termin apa din corpul tău.

 

Uneori confund amorul cu stelele

și toată noaptea de miere mă îmbarc

în călătorii incredibile prin cosmosul tău.

 

Uneori confund stelele cu buzele tale

și în această noapte splendidă, sub primele

lave, mușc gura ta deschisă pentru totdeauna.

 

Uneori confund buzele tale cu mijlocul tău

și de el mă agăț cu o fericire extraordinară

până când strălucește rotundul nopții.

 

Uneori confund mijlocul tău cu simțurile tale

care veghează armele mele în apogeu, și dau

strălucire învelitoarei nopți a trupurilor.

 

Uneori confund simțurile toate

cu ecoul vocii tale care se pierde

în aurora boreală a ofrandelor mele.

 

Am privilegiul de a mă bucura de intimul tău gângurit

pentru confuzia mea atât de orbitoare.

 

Așa sunt în carnea ta;

așa sunt în spiritul tău.

 

 

Catalin Varje y Iulia Udrea

AMAR NO ES CUESTIÓN LIGERA

 

 

Estamos bajo luz

de luna

y nuestros cuerpos

se abandonan

al lento viaje de savias

que levantan

universos.

 

¿En qué otro lecho

sino bajo esta fronda,

bajo este cielo, bajo

este impulso

de la noche a la

deriva?

 

Soy vida verde

y pongo mi piel

sobre piel

de mujer con sabor

a trópico.

 

Amar no es

cuestión ligera.

 

Carmen Bulzan enseñando la antología

 

A IUBI NU E TREABĂ UȘOARĂ

 

Ne aflăm sub lumina

lunii

și trupurile noastre

se predau

lentei călătorii de seve

care înalță

universuri.

 

În ce alt așternut,

dacă nu sub această frunză,

sub acest cer, sub

acest impuls

al nopții spre

derivă?

 

Sunt viață verde

și pun pielea mea

peste pielea ta

de femeie cu parfum

de tropice.

 

A iubi nu e

treabă ușoară.

 

 

 Mariana Iancu y Octavian Grecu

 

DESEOS

 

Pujantes

son los deseos

 

cuando navegan

hacia el amor.

 

Pero no todos llegan

al muelle

donde aguardan

las caricias.

 

Cada tarde

hay naufragios

 

y cada mañana

se recogen de la

playa

 

los cuerpos ahogados

de tantos

 

deseos.

 

Gabriela Gîrmacea, A. P. Alencart y Antonia Gîrmacea

 

DORINȚE

 

Înfloritoare

sunt dorințele

 

când navighează

prin universul iubirii.

 

Dar nu toate ajung

la țărm

unde așteaptă

mângâierile.

 

În fiecare amiază

sunt naufragii

 

și în fiecare dimineață

se strâng

de pe plajă

 

trupurile înecate

de multe

 

dorințe.

 

 

  Lucretia Epuran y Iulia Enea

 

EL PIE EN EL ESTRIBO

 

 

XVIII

 

Buena dama   Apiádese Vd de este pobrísimo vate

con el coche averiado   sin hacienda   haciendo memoria

por caminos lluviosos   hijodalgo sin más armadura

que su traje nuevo del pasado   Señora   despreocúpese

de la casa   de la compra   de la vestimenta   Ya preguntarán

ya descubrirán aquello que puede disgustarles   

Confúndase conmigo en el amor que hace volar en pedazos

las tribulaciones   La ternura no es simple posesión

Gústame convocar al mañana   críticamente al margen

del rebaño de dinosaurios   relinchando si no hay más

remedio   sin piedras ni palos   lleno de coraje

por las hambres que he visto y medido   Tardaré algo más

porque están de obras   Me da tiempo para viajar hacia

su orilla y subir al tren y enloquecer de paisaje o del sueño

de vuestros ojos  Todo se puede perder en un instante  

Señora de las bienaventuranzas   yo no quiero perderla

este día que mis pupilas traquetean por los raíles

Yo sólo pídole me acompañe en mis causas perdidas  Yo

un desastre de hombre que la ama bajo esta densidad

de la vida   con fe y sin monedas  Qué tiempos difíciles

Qué de brazos disfrazados alzándose a los cielos  Qué

de papeles arrastrando simple lodo  Buena dama   Apiádese

de este descabalgado poeta pobre   Déme su larga paz

sonando fuerte   sus siete sellos atravesando despacio

mi entendimiento   Cobíjeme

 

 

 Alencart leyendo la dedicatoria para Iulia Enea y Cleopatra Badea

 

PICIORUL ÎN SCARĂ

 

 

XVIII

 

Domniță milostivă, te-ndură de acest bard prea sărac

având caleașca praf și fără de-avuții, aminte aducând

la drum ploios de hidalgo fără nicio armură alta

decât straiul nou dintr-un trecut. Doamnă, nu-ți mai face griji

de casă, de cumpărături și de veșminte. Vor întreba

de acum și vor descoperi ceva ce nu le-o fi pe plac.

Topește-te cu mine în acea iubire ce aruncă-n aer

zbuciumul, căci tandrețea nu e doar posesie și-atât.

Pe plac mi-e să convoc ziua ce va veni, critic

pe-alăturea cirezilor de dinozauri nechezând căci nu mai au

refugiu, fără pietre, fără pari și plini de curaj

față de foamea pe care am văzut-o și măsurat-o. Va mai dura,

căci ei trudesc din plin. Îmi dau răgaz să pot călători

înspre al tău liman și să urc în tren, să-mi ies din minți în peisaj sau vis,

sau în ochii tăi. Căci totul poate fi pierdut într-o clipită

o, doamnă a preafericirilor, căci eu cum să te pierd

chiar astăzi, când pupilele-mi se zdruncină pe șine?

Să mă însotești, eu doar îți cer, întru a mele cauze pierdute,

căci eu nu-s decât un biet dezastru de bărbat ce te iubește

sub toată-această densitate a vieții, cu credință fără de preț;

ce vremuri grele vai, și ce de brațe travestite și urcând la ceruri,

ce de hârtii ce se târăsc simplu în noroi. Domniță milostivă! Îndură-te

de-acest descălecat poet sărman. Dă-mi îndelungata-ți pace,

sunând puternic, cele șapte peceți ale tale străbătând

gândirea mea. Ocrotește-mă!

 

 

 Carmen Bulzan y José Ignacio Mir

 

ESPERA

 

 

Viajera,

cuando aquí vuelvas

yo volveré

sobre tu cuerpo

con mi lenguaje

de árbol.

 

Volveré

sobre tu corazón

misericordioso,

sobre tus lágrimas

y sonrisas,

sobre tus pregnantes

oraciones.

 

Preciosa espera:

te llames viajera

o mitad

 

de mi historia.

 

Gabriela Gîrmacea, A. P. Alencart, Jacqueline Alencar y Carmen Bulzan

 

AȘTEPTARE

 

 

Călătoare,

când aici te vei întorce,

eu mă voi întoarce

la trupul tău

cu limbajul meu

de arbore.

 

Mă voi întoarce

la inima ta

milostivă,

la lacrimile

și surâsurile tale,

la insistentele tale

rugăminți.

 

Prețioasă așteptare:

te numesc călătoare

sau jumătatea

 

istoriei mele.

 

 

 

 Alencart firmando la antología a Elena Pontbriant

 

AMADA

 

Tus labios guardan

la sed de todos los desiertos

que atravesaste

acompañando mi éxodo.

 

Mujer infatigable

durante el largo viaje,

ven a mí con

tu caravana de ternuras.

 

Yo lavaré tus pies

mientras unges mi pecho

en la tienda

que levantamos lejos.

 

Hoy el cielo

cederá su maná

para que no andemos

en ayunas,

 

y para que por doquier

yo siga pronunciando

 

tu nombre.

 

Ioana Tempea y Alfredo Pérez Alencart

 

 

 

IUBITĂ

 

Buzele tale păstrează

setea tuturor deșerturilor

pe care le-ai traversat

să-mi însoțești exodul.

 

Femeie neobosită

de lunga călătorie,

vino la mine

cu caravana ta de sensibilități.

 

Îți voi spăla picioarele

în timp ce-mi vei unge pieptul

în casa

ce-o vom ridica departe.

 

Azi cerul

își va lăsa mana

ca să nu mergem

în post negru,

 

pentru ca peste toate,

să continui să-ți pronunț

 

numele.

 

Mariana Iancu y A. P. Alencart

 

CREACIÓN

 

 

Ningún

susurro de mujer

acompañó

la deseante soledad

de mis días adolescentes.

 

Ninguna costilla salía

de mi barro.

 

Entonces cayó una hoja

de exquisita fragancia

y en mi pecho

se hizo carne amantísima,

 

vibrante llama,

vena de transfusión para

siempre.

 

Luego empezó

la fecundación del unigénito.

 

Te ensalivo,

mujer,

 

te amaso a mí.

 

Alencart dedicando ‘Una sola carne’ a Sandica Apostol

 

 

CREAȚIE

 

 

Nicio

șoaptă de femeie

nu a însoțit

dorita singurătate

a zilelor mele adolescentine.

 

Nicio coastă nu ieșea

din lutul meu.

 

Atunci a căzut o frunză

cu parfum rafinat

și la pieptul meu

s-a făcut carne iubitoare,

 

vibrantă flacără,

venă de transfuzie pentru

totdeauna.

 

Apoi a început

fecundarea urmașului.

 

Te însalivez,

femeie,

 

te frământ pentru mine.

 

 

Carmen Bulzan, A. P. Alencart y Jacqueline Alencar

 

LA MUJER DEL POETA

(POEMA FINAL)

 

 

La mujer del poeta no tiene sosiego,

sabe de fábulas que nunca terminan,

de sueños azules turbando los días,

se duele de veras de ingratos amigos.

 

Vuelve el poeta, intuye unas lágrimas

y con voz cálida le dice ‘te quiero’

recitando en su vientre odas benditas.

 

Y brilla la casa y cuida a su niño

y va leyendo un clásico latino,

y añora, Señor, todo lo suyo,

la familia, el río, las hojas caídas.

 

De nuevo su vida recobra la gloria,

prosigue su amor desafiando tormentas,

pidiendo tan solo al Dios del destino

que crezca su niño y se haga poeta.

 

 

(*) Poema musicalizado y cantado por el chileno Héctor

‘Titín’ Molina, editado en su CD ‘Pensares. Música

de la poesía salmantina’ (Salamanca, 2003)

 

Slavia Neumorni

 

 

 

FEMEIA POETULUI

(POEM FINAL)

 

Femeia poetului nu are liniște,

știe fabule pe care niciodată nu le termină,

vise albastre tulburând zilele,

o doare cu adevărat prietenii nerecunoscători.

 

Se întoarce poetul, intuiește câteva lacrimi

și cu voce caldă îi spune “te iubesc”,

recitând din pântecul său ode binecuvântate.

 

Și strălucește casa și are grijă de copil

și merge citind un clasic latin,

și adaugă, Domnule, totul e al tău,

familia, râul, frunzele căzute.

 

Din nou viața își recapătă gloria,

dragostea lui continuă să sfideze furtuni,

rugându-l în singurătate pe Dumnezeul destinului

să-i crească copilul și să se facă poet.

 

 

(*) Poem pus pe muzică și cântat de chilianul Héctor

”Titín” Molina, editând CD-ul “Pensares. Música

de la poesía salmantina”(Cugetări. Muzica poeziei salmantine), Salamanca, 2003.

 

 

Liliana Timofan y A. P. Alencart

 

Virginia Ciocoiu y Alfredo Pérez Alencart

 

Juan Pablo Artaza y Alfredo Pérez Alenacart

 

Dragos Ionita y A. P. Alencart (foto de C. B.)

 Brindis final

 

ENLACE DE LA CANCILLERÍA PERUANA

http://www.rree.gob.pe/SitePages/noticia_informativa.aspx?id=NI-626-17